22 septembrie 2014

Metroul, acest wingman al bucureștenilor


Cel mai noi metrou e ca un prieten vechi, enervant, care îți vrea binele, dar te pune în situații jenante fără să-si dea seama, doar pentru că ești singur. Are o bară foarte ingenioasă. Din ea se despică alte trei bare care permit cât mai multor călători să-și tină echilibrul.
Am alergat fericită spre metrou, l-am prins și m-am prins de una dintre bare. "Ce bine, cât de util!", mi-am spus. Și metroul a pornit. Când m-am uitat în jurul meu, ședeam într-o horă de oameni necunoscuți. Oriunde m-aș fi uitat, priveam în ochi un om stânjenit. Stăteam cuminți în formă de floare și ne bucuram în sinea noastră că n-avem șanse să ne prăvălim, dar nu eram în stare să facem față situației. N-aș ști să vă explic ce tensiune se trăia. Cred că ar fi fost o idee mai bună să ne privim cefele, nu ochii. Dar cum era să mă întorc numai eu și să privesc urechea călătorului din dreapta sau stânga mea?
Atenție, oamenii se închid. Atenție, oamenii se deschid.

        

Un comentariu:

Șoseta spunea...

tot din categoria metrouri face parte și categoria lifturi.un timp mă plimbam cu liftul doar să observ reacția oamenilor prezenți în lift și tot buchetul de stânjeneli care vin drept consecință.liftul are modalitatea sa de a te pune în situațiile cele mai stânjenitoare
'propos, eu m-am mutat aici dacă mă cauți
http://soseta-cu-povesti.ro/