O gogonată peste drum

Pe celălalt trotuar mergeam, dar am prins discuţia pentru că-mi place să trag cu urechea. Am învăţat să fac asta foarte bine, de la distanţe mari, în huruiala din tramvai şi în alte gălăgii. Doi băieţei mici, nici prea cuminţi nici prea ştrengari, vorbeau peste stradă. Cel slăbuţ (după cum era de aşteptat unul era grăsun şi altul slab) spunea pe un ton grav, cu ochii în pământ, cu mâinile pe lângă corp:
"Mama e bolnavă. E greu să ne creasca şi nu avem bani."
Grăsunul asculta cu atenţie şi băgare de seamă.
"Că eu nu sunt singur la părinţi. Mai am doi fraţi mai mici şi mama e bolnavă rău"
Se opreşte apoi din vorbă şi se înseninează.
"Aşa îi spun! Trebuie să ne dea"
Grăsunul dat pe spate explodează într-o bucurie şi-o stimă pentru prietenul lui:
"Aşa, frate! Eşti super tare! Aşa facem. Hai!"
De la o stare la alta am trecut şi eu. Bine că am ascultat până la capăt că aş fi stat tristă o seară întreagă de miercuri.