Vreau să fac rău!

Sunt foarte supărată! Aş, aş, aş, as, aaaaşi ce supărată sunt! Trebuie să sparg o farfurie! Trebuie să trântesc un televizor de pe un bloc. Trebuie să-mi pun o perucă şi să mă prefac că-mi smulg părul din cap. Trebuie să trântesc tot ce-i pe biroul ăsta şi să urlu ca un dinozaur feroce. Trebuie să sfâşii cu dinţii un jeleu uriaş.

Aş rupe cu braţele mele supărate cartea cu toate numerele de telefon din lume! I-aş da un pumn fix în burtă, cu toată forţa mea, lui Ronald McDonald. Aş ţopăi cât aş putea de mult. Aş fura răzgâiala tuturor copiilor răzgâiaţi de pe mapamond şi m-aş tăvăli pe jos urlând tâmpenii la care nimeni nu s-a gândit până acum. Aş înşfăca în ghiarele mele toţi urâţii care nu-mi dau pace şi i-aş arunca în locul meu. Aş face pogo. Aş stivi sub talpi milioane de covrigei uscaţi. Aş alerga până aş pica lată. Aş azvârli cu ouă într-un parbriz.

Aaaaaaaaaaa! A! O să mă supăr şi mai rău şi atunci... O să mă potolesc.

Termină!

E prea multă gălăgie! Totul se mişcă mult prea haotic. Unii merg înainte, alţii înapoi, unii o iau spre dreapta, alţiii fac stânga împrejur. Nimeni nu se ciocneşte cu nimeni, dar pe mine mă dărâmă orice. Ţipă, strigă, râd cu poftă, râd forţat, se îneacă, tuşesc şi vorbesc lucruri amestecate. Sar de la una la alta, se învârt ca nişte titirezi şi nu par deloc să ameţească. Folosesc nervii mei drept trambuline şi se aruncă fericiţi când pe unul, când pe altul.

Ori am ieşit eu azi din hora lor, ori au luat-o razna. Vreau să se liniştească. Dacă nu, o să-mi adun toate puterile, o să mă transform într-un uriaş şi am să suflu tare, tare până or să zboare cu toţii din jurul meu!

Vomă, flegme, transpiraţie şi şobolani

Drumul de la muncă până acasă a fost lung şi greu. Cu o umbrelă ruptă m-am deplasat până în staţie la 36. Vântul bătea, ploaia cădea, ăia claxonau, ceilalţi fugeau, iar unul vomita lângă mine. Pentru o fracţiune de secundă am avut instinctul să-mi pară rău pentru răul ce l-a năpădit... Dar m-am răzgândit. Era beat. Imediat după ce şi-a descărcat stomacul aşteptând tramvaiul, s-a mai clătinat un pic cu privirea pierdută şi a inceput să-şi bombâne discursul.

In tramvai mult zgomot. Miros de ceapă, transpiraţie, brânză, alcool, naftalină şi tutun. La prima urma să cobor aşa că... am coborât la prima. N-am apucat să fac un pas, că o "doamnă deosebit de prezentabilă" nu a mai suportat cantitatea de salivă pe care o avea în gură şi a scuipat-o grabită lângă piciorul meu. Dar piciorul meu şi-a vazut de drumul spre casă.

Nu mai era mult până la destinaţie. Dintr-un tufiş a ieşit un şobolan care mi-a tăiat calea târând în urma lui o coadă groasă cât o sfoară. Făceam slalom printre rahaţii de câine de pe trotuar şi mă întrebam ce va da peste mine? Norocul sau ghinionul? Mai era puţin până acasă, dar până la urmă am răzbit.