Instrumente şi reparaţii

Uneori mi-ar plăcea să fiu super practică şi pasionată de reparat calculatoare, radio-uri, baterii de baie, ceasuri şi balamale de mobilă. Când se strică una, se strică toate. Dacă începe să scârţâie o balama, de-odată începe să scârţâie toată casa. Se sparge o ţeavă în bloc, se mai sparg încă trei, patru după ea.
Şi dacă ar fi să fiu super pricepută, aş avea un brâu plin cu şurubelniţe, chei franceze, o bormaşină de buzunar, un set imbus (preferatele mele), piuliţe şi un ciocan. Pe cel din urmă l-aş mai folosi din când în când şi la spart nuci şi migdale.
În primul rând mi-aş repara pedala de la bicicletă care scârţâie de doi ani. M-am obisnuit de mult cu ea şi când sunt bine dispusa pedalez în ritmul melodiei care îmi cântă în cap, iar pedala cântă cu mine. Chiar şi aşa tot m-aş ocupa de ea. În al doilea rând mi-aş repara ceasul pe care nu îl mai pot întoarce şi a rămas la programul de vară. Aş umbla apoi şi la genunchii mei care pocnesc de fiecare dată când mă aplec. Aş rezolva şi problema prăjitorului de pâine pe care trebuie să-l proptesc cu o lingură de lemn ca să functioneze. Când aş avea de reparat o stricăciune măreaţă de casă, aş avea grijă să bat şi să înşurubez melodios. Poc, poc, vruuum, poc, poc, vruuum, poooc! Cu bormaşina de buzunar mi-aş muta minunăţiile agăţate de pereţi de cel putin două ori pe lună, ca să nu mă mai obişnuiesc cu ele şi să uit că există. Aş putea să îmi las câteva cuie libere şi rezistente ca să-mi agăt acolo, pe timp de noapte, pentru un somn liniştit, gândurile mai grele decât capul.
A, şi cu ciocanul aş mai face pe judecătorul uneori. Dar nu aş uita să aşez câte o nucă pe masă înainte de fiecare lovitură.