Frunză verde instrument, hai diseară la concert

Căpriţele sunt afurisite. Se ştie de când lumea şi pământul. Mănâncă cele mai îndrăgite flori ale gospodinelor, se caţără în copaci, rup cele mai îmbelşugate crengi şi ţopăie pe toate coclaurile. Pare că nimic nu le poate potoli, dar nu-i chiar aşa. Cântecul la frunză le potoleşte aşa de bine că şed frumos cu picioarele pe iarbă şi mănâncă numai de unde trebuie.
Auzeam aşa un sunet parcă scos de-o tropeţică şi mama mi-a spus de căprarul satului care cântă pentru capriţele lui. Era pe uliţă, aproape de noi şi am vrut să merg la el, dar am fost avertizată că-i un om cam harcea parcea la minte. Tot m-am dus. Era cumva la umbră şi l-am privit de la distanţă. Un căprar cu pantaloni de baschet, roşii. Era cu spatele. Ţinea mâinile pe toiagul în care se sprijinea şi cânta frumos cântece de dor şi drag şi supărare. Nu grăbea cântarea, nu grăbea caprele.
I-am întrebat pe ai mei de ce-i smintit şi mi-au zis că orice i-ai spune se miră. Pune mâna la gură de uimire, bate cu palma peste picior şi strigă tare "am trăit s-o văd pe asta", "ei, spune şi tu!", "nu pot să cred aşa ceva"! Şi apoi tre' să-l convingi pe căprar că e adevărat că azi ai ajuns, că mergi la magazin, că ai răcit sau că va ploua.
Una peste alta, la fel de cuminte ca o căpriţă hipnotizată de cântecul căprarului voi fi şi eu. În seara asta la Sala Radio e Nik Bärtsch. La frunză nu va cânta, dar din suflet da.