Miros de
vopsea pe marginea lacului și o armată de salopete albastre purtate de oameni mai osoși și mai burtoși se ocupau de împrospătarea gardului. A fost
primul râs în șir indian pe care l-am auzit. Se dădea tonul când dintr-un
capăt, când de pe la mijloc, și râsul se rostogolea de la stânga la dreapta ca o
minge de tenis uitată în portbagaj. Eu mă bucuram de plimbarea mea de 10 minute
prin parc înainte de a sta 8 ore ca o cloșcă pe scaun când am văzut cum le
tremura pensula în mână de bucurie și cum razele soarelui li se strecurau
printre câte un dinte lipsă.
Dacă până
acum credeam că am cunoscut gelozia sora cu moartea, m-am mințit cu nerușinare.
M-a curins o mânie de eram cât pe-aci să merg la unul dintre ei, să-l împing în
lac și să-i iau locul de muncă cu tot cu pensulă, vopsea, bucurie și colegi.
2 comentarii:
gelozia stimulează senzația de vase nespălate.
Tot ce se poate. Nu putem pune gelozia langa nimic curat.
Trimiteți un comentariu