03 octombrie 2014

Nu mai e chitara mea


Am avut o chitară și i-am tot căutam stăpân. Un tip tot inventa povești despre cum ar vrea s-o folosească. Voia să facem troc. El îmi vindea gogoși, eu lui chitară. Altul îmi spunea cu patimă cum vrea s-o spargă. Filma o scenă, dar nu aveam de gând să-i dau chitara pentru un rol atât de mic. Timpul a trecut, chitara nu s-a vândut și bine am făcut că nu m-am grăbit. Să vă spun și de ce.

Un om cumsecade m-a contactat. Am spus da. Fără să-l întreb, mi-a mărturisit unde avea s-o ducă. Are el un obicei ca din când în când să se adune cu prietenii la căsuță de la țară. Fiecare vine cu instrumentul de acasă și se cântă și se bea și se bucură. Cică săptămâna trecută, la un mare chef, l-a cam luat valul în timp ce cânta la chitara unui prieten. Cânta cu atâta pasiune încât i-a rupt chitara și sufletul omului. Azi se reuneau și voia să-și ceară scuze și să-i facă o surpriză.

În seara asta se petrec din nou.

       

2 comentarii:

Camelia spunea...

ce frumos! :)

o Alice spunea...

Exact la fel am spus și eu. :)